Numărăm
Peste lumea asta care îmbătrâneşte si ea
ne suprapunem vietile,
numărăm zorii unul câte unul planînd ca niste porumbei,
recoltăm ploile de pe câmpia cu cazne,
le stivuim în magaziile din labirintul retinei
drept sevă vitală pentru trestiile crescute din gand,
furnizăm iluzii desarte fetelor batrâne năclăite de viaţă sub apretate speranţe ,
admirăm copacii fâlfâindu-şi frunzele
gata să-şi ia zborul,
pe nesimţite se naşte în noi o dimineaţă veşnică
tocmai când am reuşit să achităm
ultimele facturi la întreţinere…
Cine e înlăuntrul nostru, dar în afară ? - întrebam.
Apoi,vârtejul acesta -
până înţelegem bine jocul definitiv al amneziei
şi rostogolirea lentă de valuri tremurate
peste lumea asta care îmbatrâneşte şi ea
rătăcitor
11/14/2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu